Șaisprezece persoane au fost arestate luni în Belgia în cadrul a două anchete contra unei filiere jihadiste cecene formate mai ales din persoane care au luptat în Siria, a indicat Parchetul federal belgian, potrivit AFP.
În timpul acțiunii de luni a poliției belgiene au avut loc 21 de percheziții în ‘manieră coordonată’ în întreaga țară.
Zece mandate de percheziție au fost executate la Ostende, cinci la Louvain, câte două la Bredene și Anvers, unul la Jabbeke și unul la Namur.
Perchezițiile s-au desfășurat în urma unei decizii a unui judecător de instrucție din Anvers specializat în cazuri de terorism și a unui alt judecător de instrucție din provincia Flandra Occidentală, de asemenea specializat în terorism.
”Țin să salut activitatea desfășurată de serviciile de poliție și justiție care arată, încă o dată, deplina mobilizare și întreaga hotărâre a autorităților de a combate terorismul”, a reacționat premierul belgian Charles Michel.
Operațiunea de luni a avut loc ”în cadrul a două anchete federale de terorism”.
Potrivit Parchetului federal belgian, autoritățile din Flandra Occidentală dețineau din luna februarie informații despre ”o persoană din Ostende care ar fi participat la jihad în Siria”, unde fusese rănită, înainte de a reveni în Belgia pentru a primi îngrijiri medicale. Dintre celelalte persoane suspectate de participare la jihad în Siria, unele intenționau să trimită potențiali luptători din Belgia în Orientul Mijlociu.
A doua anchetă, lansată la Anvers în luna ianuarie, viza ”posibila implicare a patru ceceni din regiunea Louvain în pregătirea unui atentat în Belgia”.
În cursul anchetei, a atras atenția un al cincilea cecen, ce locuia în Namur.
”Anchetatorii au colaborat îndeaproape cu autoritățile americane pentru a putea controla comunicarea prin Whatsapp”, pe care o foloseau suspecții, a mai precizat Parchetul belgian.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
BELGIA: 16 persoane au fost arestate pentru apartenență la o grupare teroristă

Lasa un raspuns