Weekendul s-a încheiat trist pentru doi tineri maramureşeni, victime ale unor bătăi. Un scandal petrecut în Sighet şi unul în Săpânţa s-au lăsat cu traumatisme multiple pentru cei doi bărbați, unul de 35 de ani şi unul de 24. Una dintre victime a rămas internată.
Doi tineri s-au prezentat în urgenţe după ce au fost bătuţi măr de către mai multe persoane cu care s-au luat la harţă. Au fost cazuri diferite, însă traumatismele cauzate au fost cam la fel. Lovituri la nivelul capului şi al membrelor, cu asta au avut de-a face medicii din Compartimentul de Primire Urgenţe a Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei azi-noapte. Unul dintre scandaluri s-a petrecut în Sighet, în plină stradă.
„Una a fost victima unei agresiuni petrecute pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei, din câte am înţeles în spaţiul public. Este vorba despre un tânăr de 35 de ani care a fost agresat cu o bosă parietală stângă, cu hematoame periorbitale bilateral, o contuzie de cot drept şi de şold drept. Acestuia i s-a propus internarea în spital pentru supraveghere, dar a refuzat, urmând a fi îngrijit prin ambulatoriu”, a declarat medicul Gelu Moyş, din cadrul Compatimentului de Primire Urgenţe Sighet.
Internat a fost cel de-al doilea bărbat ca s-a prezentat în urgenţă după ce a fost bătut crunt. Medicii îl supraveghează în continuare.
„La ora 2:00 a fost prezent un tânăr de 24 de ani, tot victimă a unei agresiuni, petrecute în Săpânţa. Acesta prezenta o bosă frontală, un traumatism cranio-cerebral acut, o contuzie de cot drept, fapt pentru care a fost internat pe secţia de chirurgie în vedere supravegherii, dar leziunile pe care le prezintă nu-i pun viaţa în pericol”, a mai precizat Gelu Moyş.
Medicii care îşi desfăşoară activitatea în Compartimentul de Primire Urgenţe din Sighet spun că se confruntă aproape în fiecare sfârşit de săptămână cu astfel de situaţii în care diferite persoane ajung la spital cu leziuni survenite în urma unor scandaluri. De cele mai multe ori motivul îl constituie consumul de alcool.

Lasa un raspuns