Băsescu: Referendumul va fi declanşat după ce se întâmplă două lucruri: adoptarea legii referendumului şi a Constituţiei în Parlament

Băsescu: Referendumul va fi declanşat după ce se întâmplă două lucruri: adoptarea legii referendumului şi a Constituţiei în Parlament

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că referendumul pentru unicameral şi maximum 300 de parlamentari se va organiza după adoptarea legii referendumului şi a Constituţiei în Parlament, cu cel puţin o săptămână înainte de cel pentru validare, dacă nu se respectă referendumul din 2009. "Înţeleg că la Comisia juridică a fost aprobat referendumul, sper să fie un vot şi în plen indiferent cum ar fi, dar m-ar bucura să fie pozitiv, numai pentru buna colaborare între Preşedinte şi Parlament, sunt convins că voi primi acest semnal de înţelegere din partea Parlamentului", a spus Băsescu, luni, într-o declaraţie de presă la Cotroceni.
El a menţionat că referendumul va fi declanşat după ce se întâmplă două lucruri: primul este legat de adoptarea legii referendumului, iar al doilea este legat de adoptarea de către Parlament a Constituţiei revizuite.
"Între acestea două voi lua decizia cu privire la vot", a spus şeful statului.
El a menţionat că va declanşa referendumul, dacă cel din 2009 va fi ignorat, indiferent dacă pragul de validare va fi 50% sau 30%.
Băsescu a mai spus că referendumul pentru unicameral va avea loc cu cel puţin o săptămână înaintea celui pentru validarea Constituţiei revizuite.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.