Partidă foarte importantă, mâine, pentru BCM Olimpic Baia Mare. Conducerea clubului își dorește să obțină prima victorie a unei echipe băimărene în prima ligă a baschetului din România, după foarte mulți ani.
BCM Olimpic Baia Mare intră mâine în teren după patru înfrângeri, având 12 jucători valizi din 15. Conducătorul de joc al echipei a început antrenamentele doar de ieri și speră ca până la meciul de mâine să fie refăcut în proporție de 90%.
”Ne așteaptă un meci foarte important, meciul cu Dinamo în care sperăm să avem primul gust al victoriei în sezonul actual”, declară președintele clubului, George Opriș.
Echipa băimăreană de baschet a rupt relațiile cu antrenorul sârb Sladjan Ivic, în urmă cu câteva zile, în urma rezultatelor slabe înregistrate de echipă. Conducerea clubului de baschet l-a convins pe Sebastian Man să revină pe banca tehnică echipei, după o lună de pauză.
”Băieții sunt pregătiți din punct de vedere fizic. Având în vedere că am avut la dispoziție 4 zile să antrenăm meciul împotriva echipei Dinamo București, nu vom schimba foarte multe din punct de vedere tactic, vom veni probabil cu un suflu nou, cu o dorință mai mare. Tot timpul o schimbare pe banca tehnică înseamnă și un șoc. Noi sperăm să fie un șoc pozitiv și, cum a spus și domnul președinte, încercăm și vom da tot posibilul ca să câștigăm meciul împotriva echipei Dinamo București”, a declarat antrenorul echipei, Sebastian Man.
Totodată, conducerea clubului așteaptă răspunsul autorităților locale să rezolve parțial problema finanțării, dar și un număr cât mai mare de spectatori în polivalenta din Baia Mare la meciul de mâine.

Lasa un raspuns