După ce la finele lunii septembrie baschetbaliştii de la EKO Sighet s-au calificat între primele 24 echipe din ţară la categoria de vârstă U 13, reprezentanta Sighetului la Campionatul Naţional şi-a aflat adversarele din grupele de calificare din cadrul acestui turneu. Sighetenii se vor înfrunta cu echipe din Cluj, Satu Mare, Piteşti, Sibiu şi Braşov.
La sediul Federaţiei Române de Baschet a avut loc ieri tragerea la sorţi a grupelor de calificare din cadrul Campionatului Naţional de baschet, la categoria de vârstă U 13. În urma acestei trageri la sorţi, formaţia de baschet BC EKO Sighet a fost repartizată în grupa valorică A, seria M. Din această serie mai fac parte: CS U-Mobitelco 1, LPS Satu Mare, LPS CSU Piteşti, CSU Sibiu şi BC Galactica Braşov.
Din fiecare grupă se vor califica în faza finală a Campionatului Naţional primele trei echipe clasate. Partidele se vor desfăşura la sfârşitul acestei luni, în cadrul a două turnee, echipele care vor organiza cele două turnee urmând a fi alese de către Federaţia Română de Baschet.

Lasa un raspuns