Efective din cadrul Jandarmeriei Maramureş au participat la misiunea de asigurare a ordinii şi siguranţei publice pe timpul sărbătoririi Hramului Mănăstirii Bârsana, care a avut loc astăzi, la care au luat parte peste 5000 de credincioşi.
Jandarmii maramureşeni au fost prezenţi în zona lăcaşului de cult încă din ziua precedentă hramului, pe timpul afluirii participanţilor, întrucât un număr mare de credincioşi au fost cazaţi în incinta mănăstirii.
Pe timpul desfăşurării acestei sărbători religioase, nu s-au înregistrat situaţii de natură a aduce atingere climatului de ordine şi siguranţă publică necesar desfăşurării evenimentului în bune condiţii.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş doreşte să adreseze mulţumiri atât organizatorilor pentru buna colaborare şi pentru modul de organizare al manifestării religioase, iar participanţilor pentru modul în care au răspuns solicitărilor forţelor de ordine şi pentru faptul că au dat dovadă de responsabilitate şi spirit civic.
Stiri de actualitate:
HANDBAL: Fetele de la Minaur s-au întors cu două puncte de la Zalău
VIZITĂ DE STUDIU: OpenRegioCulture – Reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, prezenți la Riga
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
BÂRSANA: Peste 40 de jandarmi au asigurat măsurile de ordine şi siguranţă publică la Hramul Mănăstirii Bârsana

Lasa un raspuns