Bărbat înţepat de căpuşă, suspect de boala Lyme

Bărbat înţepat de căpuşă, suspect de boala Lyme

Un bărbat din Sibiu este suspect de boala Lyme după ce a fost înţepat de o căpuşă, bărbatul fiind tratat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, unde medicii i-au făcut analize ale căror rezultate vor fi gata peste trei săptămâni. Pacientul este internat în Secţia Boli Infecţioase, unde urmează tratament de specialitate, cu antibiotice, starea sa fiind stabilă. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Sibiu, Decebal Todăriţă, a declarat luni că bărbatul în vârstă de 61 de ani, din localitatea sibiană Şoroştin, s-a prezentat la spital la sfârşitul săptămânii trecute, după ce a fost înţepat de o căpuşă, iar piciorul i s-a umflat foarte tare.
"Medicii suspicionează în cazul acestuia contractarea bolii Lyme. I-au fost făcute analize, însă confirmarea sau infirmarea diagnosticului va sosi abia în trei săptămâni", a declarat Decebal Todăriţă.
Potrivit acestuia, pacientul este internat în Secţia Boli Infecţioase, unde urmează tratament de specialitate, cu antibiotice, starea sa fiind stabilă.
De vineri şi până luni dimineaţă, zece persoane cu vârste cuprinse între 25 şi 76 de ani au ajuns la Unitatea Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Sibiu după ce au fost înţepate de căpuşe, însă numai bărbatul în vârstă de 61 de ani a necesitat internare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.