Dramă – găsit mort pe munte de fratele lui

Polițiștii au fost sesizați în 6 martie că în zona alpină Puzdrele din Borșa a fost găsită o persoană decedată.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă care a identificat cadavrul unui bărbat de 48 de ani din Botoșani, care a fost găsit de fratele acestuia la aproximativ 2 kilometri de stâna unde acesta locuia.

În urma examinării exterioare a cadavrului nu au fost identificate urme de violență.

Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la prosectura spitalului din Borșa, iar mai apoi la Serviciul de Medicină Legală Maramureș în vederea efectuării necropsiei.

În continuare polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.