Bărbat dispărut din comuna Cernești

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează verificări în vederea depistării unui bărbat, în vărstă de 44 de ani, dispărut din comuna Cernești, județ Maramureș.

În data de 13 august a.c., polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la dispariția unui bărbat de 44 de ani. În data de 07 august a.c., în jurul orei 09:00, Indrecan Ovidiu a plecat de la domiciliul său din comuna Cernești, iar până în prezent nu a mai revenit. Semnalmente: înălțime 1.80 m, 60 kg, constituție slabă, păr negru, ochi albaștri. În momentul plecării afișa o ținută neîngrijită, purta barbă și părul lung.

Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat sa apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.

Precizăm faptul că, azi, 17 august s-a primit acord de mediatizare din partea familiei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.