Bani pentru HoReCa

Veşti bune pentru beneficiarii schemei de ajutor de stat HoReCa: au început plăţile pentru a doua prorată.

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a virat joi, 20 ianuarie, fondurile în valoare de 1.133.477.030 lei pentru plata celei de-a doua prorate, în procent de 53,13%, aferente schemei de ajutor de stat HoReCa, către Agenţiile pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exporturilor (AIMMAIPE). La începutul săptămânii viitoare sumele vor ajunge la băncile partenere, urmând ca acestea să efectueze plăţile către cei 8.294 de beneficiari, în baza acordurilor de plată din aplicaţia informatică IMM-Recover.
Până la data de 31 decembrie au fost realizate plăţile pentru toţi beneficiarii contractaţi, la o primă prorată de 46,87%, însumând bugetul alocat pentru anul trecut în valoare de 999.926.000 lei.

Schema HoReCa a fost lansată în anul 2021 pentru a despăgubi întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei, printr-un ajutor sub forma unor granturi în cuantum de 20% din diferenţa dintre cifra de afaceri obţinută din activitatea eligibilă aferentă anului 2019 şi cea aferentă anului 2020, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 800.000 euro/întreprindere unică.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.