Veste bună pentru medicii maramureșeni. Aceștia vor beneficia de creșteri salariale, asta după ce Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență pentru salarizarea în sistemul public. Aceste majorări se vor acorda în funcție de specializarea medicilor și de gradul lor, ei putând primi chiar și cu 900 de lei mai mult. La nivelul întregii țări vor beneficia de majorări peste 160.000 de medici.
Măsura de majorare își propune să stimuleze ocuparea posturilor în unitățile medicale în care se constată un deficit de personal. Este vorba despre secțiile sau compartimentele cu paturi de ATI/TI și de transport neonatal.
Personalul din aceste unități va fi inclus în capitolul serviciilor de ambulanță și compartimentelor de primiri urgențe și va primi salarii de bază mai mari. Astfel, medicul primar gradația 5 va avea o creștere de 914 lei, medicul specialist gradația 5 va primi cu 557 de lei mai mult, medicul rezident anul VI-VII va avea în plus 746 lei, medicul rezident anul III va avea un salariu mai mare cu 294 lei, iar medicul rezident anul I va primi în plus 312 lei.
De asemenea gărzile efectuate în afara orelor de program de către personalul medical cu pregătire superioară vor fi reglementate pe baza unui contract separat.

Lasa un raspuns