Pe lângă pregătire, facultatea le mai oferă studenților și bani. Majoritatea universităţile de stat le acordă studenților sprijin financiar în funcţie de performanţele şi de bugetul acestora. Chiar dacă nu este vorba despre sume mari, bursele reprezintă un venit lunar important pentru tinerii care urmează cursurile unei facultăți.
Studenţii care au rezultate bune în decursul anului universitar pot primi din partea facultăţii burse de merit și burse de studiu.
“Studenții, pe parcursul anului, primesc mai multe categorii de burse. Există burse de merit pentru cei cu medii foarte mari, burse de studiu și există și o categorie de burse sociale pentru cei cu venituri mai reduse și care, bineînțeles, nu se încadrează în primele două categorii,” a spus Marin Ilieș, directorul Universității ”Babeș-Bolyai”, extensia Sighetu Marmației.
Bursele de merit se acordă numai studenţilor integralişti cu rezultate bune şi celor cu performanţe ştiinţifice, culturale, artistice sau sportive. La Universitatea ”Babeș-Bolyai”, extensia Sighetu Marmației, doar 3 studenții beneficiază de burse de merit. Studenţii care nu primesc bursă de studiu sau de merit, dar au o situaţie materială precară, pot primi, la cerere, un ajutor social din partea universităţii.
“Veniturile contează pentru bursele sociale, criteriile sunt asemănătoare cu cele de la liceu. Nu avem așa mulți cu burse sociale, pentru că avem foarte mulți cu burse de studiu și asta este și idea, ca cei cu venituri mici să se încadreze pe baza rezultatelor la bursa de studiu”, a adăugat directorul Universității ”Babeș-Bolyai”, extensia Sighetu Marmației.
În funcție de facultăți, bursa de merit variază între 350 și 480 de lei, cea de studiu între 300 și 420 de lei, iar bursa socială pornește de la 250 și poate ajunge până la 350 de lei.

Lasa un raspuns