Analistul Bank of America, Athanasios Vamvakidis, a propus Băncii Centrale Europene (BCE) să retragă din circulaţie bancnota de 500 de euro, poreclită şi ‘Ben Laden’ pentru faptul că toată lumea ştie de existenţa ei, dar aproape nimeni nu a văzut-o (ca odinioară cunoscutul lider al reţelei teroriste Al Qaida), relatează The Wall Street Journal.
O astfel de decizie, potrivit lui Vamvakidis, va permite slăbirea monedei unice europene şi, prin urmare, va face posibilă creşterea exporturilor şi crearea de noi locuri de muncă. De asemenea, scoaterea din circulaţie a celei mai mari bancnote euro va ajuta BCE să-i descopere pe deţinătorii de bani murdari, care îşi păstrează, de obicei, averea în astfel de bancnote.
Nu este încă foarte clar dacă BCE va da curs sugestiei Bank of America. Anul trecut, preşedintele BCE, Mario Draghi declarase că banca nu are de gând să retragă din circulaţie bancnotele, deoarece acestea joacă un rol important în menţinerii valorii euro.
Potrivit agenţiei secrete britanice Serious Organized Crime Agency (SOCA), 90% din toate bancnotele cu valoarea nominală de 500 de euro se află în mâinile crimei organizate.
Stiri de actualitate:
PLANETARIUL BAIA MARE: Sesiune dedicată științelor universului și observații astronomice în acest sfârșit de săptămână
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ”PETRE DULFU” BAIA MARE: Activități și cursuri gratuite
NORD LITERAR: A apărut numărul 280 al revistei de cultură cu un conținut bogat
ALĂTURI DE COPII: Acțiuni pentru siguranța elevilor și preșcolarilor în Baia Mare și Sighet
IPJ MARAMUREȘ: Atenție la bunurile lăsate la vedere în autovehicule!
AJOFM: Locuri de muncă în Maramureș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 30 septembrie în Baia Sprie
VIDEO: Toamna vine cu probleme pentru sindicate
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: A fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea parcului fotovoltaic
FOTBAL: Se fac înscrieri pentru fete la Academia Minerul
VERIFICĂRI ale construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiillor din județul Maramureș
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Școala Generală din Arduzel poartă numele Kós Károly de 20 de ani
SPF SIGHET: Autoturism căutat de autoritățile olandeze, în valoare de peste 100.000 de lei, depistat de polițiștii de frontieră
SALVAMONT MARAMUREȘ: Doi cetățeni ucraineni, recuperați în zona Poienile de Sub Munte
BAIA MARE: Se organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
ATELIER DE LUCRU MANUAL la Filiala Traian – O floare, un buchet, o idee
ISU MARAMUREȘ: Un coș curățat la timp înseamnă o iarnă liniștită
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 29 septembrie în Baia Mare
VOLEI: Știința Explorări, la Cupa SCM Zalău
Bancnotele de 500 de euro, denumite şi ‘Ben Laden’, ar putea fi scoase din circulaţie

Lasa un raspuns