Ieri, pe raza oraşului Baia Sprie a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea uşoară a unui biciclist.
Poliţiştii au stabilit că, în jurul orei 12.30, un băimărean de 17 ani se deplasa cu o bicicletă pe DN 18, din Baia Sprie. Ajuns pe strada Forestierilor, nu a păstrat distanţa corespunzătoare şi a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa regulamentar în faţa sa.
În urma accidentului, biciclistul a suferit leziuni corporale şi a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, dar nu a rămas internat.
Testarea cu aparatul etilotest a relevat că biciclistul şi conducătorul autoturismului, băimărean de 46 de ani, nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Cercetările continuă.
Pentru a nu deveni victime ale unor evenimente rutiere, poliţiştii maramureşeni recomandă bicicliştilor:
-Să se asigure temeinic înainte de a schimba direcţia de mers;
-Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, să reducă viteza şi să acorde prioritate de trecere celorlalţi participanţi la trafic;
-Chiar dacă au prioritate de trecere, să se asigure că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia lor;
-Să circule cât mai aproape de marginea dreaptă a drumului, iar atunci când sunt în grup, să se deplasează numai în coloană, câte unul;
-Să nu circule cu bicicleta când se află sub influenţa băuturilor alcoolice;
-Să se asigure cu o cască de protecţie;
-Să nu se ţină de alte vehicule aflate în mers;
-Să nu transporte pe bicicletă altă persoană;
De asemenea, pentru a circula pe drumurile publice, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător, cu dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare albă sau galbenă în faţă, lumină de culoare roşie în spate şi cel puţin un element reflectorizant.
Stiri de actualitate:
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
BAIA SPRIE: Un biciclist care nu a păstrat distanţa corespunzătoare, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa regulamentar în faţa sa

Lasa un raspuns