Polițiștii din Baia Sprie au organizat ieri o amplă acțiune, în sistem integrat, vizând prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, a faptelor săvârșite cu violență, a actelor de vagabondaj și a cerșetoriei. Concomitent, polițiștii au întreprins activități în traficul rutier în scopul depistării conducătorilor auto care circulă pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, precum și pentru combaterea încălcării normelor rutiere.
Peste 30 de persoane au fost legitimate de polițiști, iar 21 de autovehicule au fost verificate. Neregulile constatate s-au materializat în aplicarea a 12 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 4.500 de lei. De asemenea, un certificat de înmatriculare a fost reținut de polițiști, iar un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare a fost retras, a transmis IPJ Maramureș.

Lasa un raspuns