Un echipaj de jandarmerie de pe raza municipiului Baia Mare a acţionat sâmbătă, 29 iunie. pentru aplanarea unor conflicte create în Piaţa Izvoarele din municipiu, dar şi pentru aplicarea măsurilor legale pentru consum de alcool în spaţiu public.
Jandarmii aflaţi în misiune s-au deplasat la locul sesizării, unde i-au identificat pe Dorin C. în vârstă de 50 ani cu domiciliul în Baia Mare şi pe Petru I. în vârstă de 54 ani cu domiciliu în Bârsana, care au fost surprinşi în timp ce adresau injurii şi expresii jignitoare trecătorilor. În conformitate cu Legea 61/1991, persoana în cauză a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 600 lei. Jandarmii ajunşi în Piaţa Izvoarele din municipiul Baia Mare, după aplanarea conflictului, au identificat un bărbat care consuma băuturi alcoolice în spaţii publice.
Jandarmii au intervenit pentru aplicarea măsurilor legale, Marius B. în vârstă de 47 ani cu domiciliul în Baia Mare, fiind sancţionat în conformitate cu Legea 61/1991, cu amendă contravenţională în valoare de 100 lei.

Lasa un raspuns