Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului are loc în fiecare an pe date de 5 iunie şi oferă ocazia de a readuce în atenţia publicului unele reflecţii asupra protecţiei mediului înconjurător, fenomen care în ultimii ani a devenit una din priorităţile noastre la nivel mondial. Aniversarea acestei zile a fost stabilită în 1972 în cadrul Adunării Generale a Naţiunilor Unite, cu scopul de a marca deschiderea Conferinţei de la Stockholm asupra Mediului.
De 40 de ani, întreaga lume sarbatoreşte pe 5 iunie Ziua Mondială a Mediului. O zi în care conştientizăm mai mult decât oricând că depinde de fiecare dintre noi să păstrăm Pământul o planetă vie, să reducem poluarea, să producem energie cu resurse regenerabile, să păstrăm resursele naturale pentru ca ele reprezintă sursa vieţii. Logo –ul din acest an, fiind al 40 – lea an de activitate, ales de UNEP, pentru a marca acest eveniment “Economia Verde – Te include şi pe tine?”, subliniază faptul că economia verde duce la îmbunătăţirea capitalului uman şi bunăstarea socială, în timp ce reduce semnificativ riscurile de mediu şi deficitul ecologic, fiind ca un mediu economic care realizează emisii reduse de carbon, eficientizează resursele, investeşte în sectoarele verzi şi în ecologizarea sectoarelor de mediu neprietenoase. Anul 2012 a fost ales de O.N.U. ca fiind „Anul Internaţional al Energiei Durabile pentru toţi”, iar gazda evenimentului va fi Brazilia, unde liderii mondiali se vor întâlni şi pentru a sărbători 20 de ani de la Summit-ul Pământului de la Rio de Janeiro, din 1992. Sărbătorirea Zilei Mondiale a Mediului ne oferă, în fiecare an, ocazia de a analiza efectele negative pe care le au acţiunile noastre asupra mediului, dar şi măsurile pe care trebuie să le întreprindem pe viitor pentru a reface ceea ce nepăsarea şi inconştienţa au distrus. De asemenea, reprezintă un binevenit semnal şi un îndemn de a acţiona unitar pentru salvarea patrimoniului nostru natural pe care avem datoria de a-l lăsa nealterat generaţiilor viitoare.
Agenţia pentru Protecţia Mediului Maramureş, în colaborare cu Asociaţia ECOTIC Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş a lansat şcolilor din judeţ invitaţia de a participa la campania denumită «Colectarea selectivă şi eco-estetica DEEE-urilor». Campania, sub formă de concurs, se desfăşoară la nivelul unităţilor de învăţământ din judeţul Maramureş. Competiţia are ca scop o mai bună conştientizare la nivelul şcolii a necesităţii de reciclare a deşeurilor şi reducerea consumului de resurse naturale, concomitent cu îmbunătăţirea calităţii mediului şi sănătăţii umane.
Concursul se derulează în perioada 24 mai – 8 iunie 2012 şi include 2 secţiuni:
• Secţiunea de conştientizare/colectare va cuprinde: activităţi de colectare DEEE-uri şi de conştientizare privind importanţa valorificării deşeurilor din echipamente electrice şi electronice;
• Secţiunea artistică: Fiecare şcoală va trebui să realizeze un obiect artistic utilizând deşeuri de echipamente electrice şi electronice.
Festivitatea de premiere va avea loc în cadrul unei întâlniri organizate la sediul APM Maramureş în data de 14 iunie 2012.
Oriunde ne-am afla – acasă, la şcoală, la serviciu sau în mijlocul naturii, comportamentul nostru prietenos pentru mediu contează: evitarea risipei de resurse (apă, energie, combustil, etc.), cumpărăturile echilibrate, colectarea selectivă a deşeurilor, reciclarea, protejarea plantelor, a animalelor, mersul pe jos, îngrijirea spaţiilor verzi, respectarea regulilor de comportament în natură, reducerea poluării, etc. Toate aceste acţiuni au scopul de a duce în atenţia publicului larg nevoia de protejare a mediului, de utilizare raţională a resurselor naturale, de reciclare, de reducere a poluării, cerinţe esenţiale pentru o viaţa mai bună pentru noi şi pentru generaţiile viitoare.

Lasa un raspuns