BAIA MARE: "Zimbrii" şi-au atins obiectivul în meciul cu Olimpia Bucureşti

BAIA MARE: "Zimbrii" şi-au atins obiectivul în meciul cu Olimpia Bucureşti

 CSM Știința a câștigat penultima restanță pe care o mai avea de jucat în sezonul regulat al Superligii de rugby. Băimărenii au învins cu 36-14, la pauză 15-7, formația CSM Olimpia București. 

 “Zimbrii” și-au atins obiectivul și au obținut o victorie cu punct bonus în meciul jucat în capitală. Elevii antrenorilor Eugen Apjok și Vasile Lucaci au reușit să marcheze în acest joc cinci eseuri prin Shamkharadze, Ailenei, Dănilă, Apostol și Van Heerden, restul punctelor fiind realizate de Luke Samoa. 
“Un joc mai bun decât cel cu Clujul, de săptămâna trecută. Am avut o posesie mult mai bună a balonului și nu știu dacă CSM a intrat de două ori la noi în teren în repriza a doua. Astea au fost lucrurile pozitive. În rest s-au repetat anumite greșeli. Am pierdut de multe ori posesia în apropierea terenului de țintă al CSM-ului și am avut ceva probleme în grămezile ordonate”, a declarat antrenorul principal al echipei CSM Știința, Eugen Apjok.
În urma victoriei cu CSM București, băimărenii au acum un avans de cinci puncte față de Steaua. Cele două formații se vor duela sâmbătă în capitală, într-o partidă decisivă pentru stabilirea ocupantei locului 2 la finalul sezonului regulat, care conferă dreptul disputării uneia dintre semifinale pe teren propriu.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.