Echipa de volei masculin Stiinta Explorari Baia Mare a incheiat anul cu o victorie, obtinand cele trei puncte pe care si le-a propus, in meciul contra ultimei clasate, Universitatea Cluj.
Inceputul partidei a fost echilibrat, baimarenii reusind sa-si adjudece primul set abia pe final, cu 25-21. In setul al doilea, oaspetii au dominat clar jocul si au castigat cu 25-17. Setul al 3-lea a revenit clujenilor, cu 25-20. În setul al 4-lea, Universitatea a condus cu 8-6 si 15-10, dar baimarenii au egalat la 16, si s-au impus pana la urma la limita. La finalul unui meci extrem de tensionat, antrenorul Universitatii, Bogdan Tanase a fost sanctionat cu cartonasul rosu, pentru proteste la deciziile arbitrului, informează conducerea clubului băimărean. "Sunt extrem de bucuros ca am terminat turul, cu o victorie de trei puncte. Am inceput bine meciul, dar pe parcurs ne-a scazut concentrarea si ne-am complicat putin situatia. Este bine ca s-a terminat turul, pentru ca vom avea timp suficient sa pregatim meciurile din partea a doua a campionatului.", a declarat antrenorul principal al Şriinţei Explorări, Marius Botea.
Universitatea Cluj Napoca – Stiinta Explorari Baia Mare 1-3 (-21, -17, 20, -23)
Universitatea Cluj: Georgescu, Valcelean, Tiboaca, Ene, Todoran, Pop, Tarlea (libero). Au mai jucat: Silasi si Cherebeleata. Antrenor: Bogdan Tanase
Stiinta Explorari: Raileanu, Veber, Pastean, Cuciureanu, Tutea, Hoboth, Tofan (libero). A mai jucat: Negrean. Antrenori: Marius Botea si Sorin Pop
Au arbitrat: Alexandru Prodana (Bucuresti) si Daniel Hadade (Zalau). Observator FRV: Ioan Bogendorfer (Blaj).
Evolutia scorului:
setul I: 5-5, 10-10, 15-16, 19-21, 21-25
setul II: 4-10, 9-15,11-20, 17-25
setul III: 4-3, 12-9, 18-13, 21-19, 25-20
setul IV: 8-6, 15-10, 16-16, 20-20, 23-25

Lasa un raspuns