Colegiul Psihologilor din România, Filiala Maramureş în colaborare cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, au organizat luni, 3 iunie 2013, ora 10.30, în cadrul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare, Sectia pentru copii, activităţi demonstrative dedicate Zilei Internaționale a Copilului. Reunite sub titlul „Toți avem emoții„ activitățile coordonate de către Ramona Dragoș, psiholog la Grădinița cu Program Prelungit ”Mihai Eminescu„ și Ioana Maria Pop, psiholog în cadrul Centrului Județean de Asistență Psihopedagogică, au avut drept scop dezvoltarea abilităților de exprimare a emoțiilor.
La eveniment au participat preșcolarii din grupa mare tradițională din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit ”Otilia Cazimir„ Baia Mare. Pregătite şi susţinute în regim de voluntariat, activitățile şi-au propus să facă vizibilă acea parte a muncii psihologilor educaţionali mai puţin cunoscută, dar de mare importanţă pentru sănătatea mentală a populaţiei. Alături de identificarea corectă a propriilor emoții, activitățile au vizat și formarea imaginii de sine în etapa de vârstă 3-7 ani, când se dobândesc, sau nu, identităţile, iniţiativa sau culpabilitatea, respectiv, sârguinţa sau inferioritatea, condiţionând în mare parte o adolescenţă a dobândirii de roluri psihosociale noi sau dimpotrivă, confuzie, izolare, depresie.

Lasa un raspuns