Înghesuială mare la ghișeele finanțelor maramureșene: sute de băimăreni au stat la coadă în ultima zi a depunerii declarațiilor fiscale pentru luna ianuarie, dar și pentru plata dărilor către buget. Pentru a face față numeroșilor contribuabili, reprezentanții instituției au decis să prelungească astăzi programul cu publicul.
Băimărenii s-au așezat la coadă de la primele ore ale dimineții pentru a-și achita dările la buget, dar și pentru a se pune în regulă cu declarațiile fiscale. La amiază însă erau aceeași aglomerație și contribuabili nemulțumiți.
“Stăm de mult la coadă, nu ne-am așteptat să fie așa de multă lume. Mai am răbdare, trebuie să mai dau statului 4 milioane lei vechi. Noi am plătit în 2012 toți bani, de ce să mai plătim acum? Ce bani ne-au mai băgat în plus?”, a arătat un băimărean.
“Stau de vreo 20 de minute la rând și mai stau incă pe atâta, ca să plătesc statului. Așa e la noi în țară, și nu va fi bine niciodată”, a arătat o altă băimăreancă.
Cei de la Finanțe spun că s-au așteptat la aglomerație, astfel încât au prelungit programul cu publicul.
“Este ultima zi a depunerii declarațiilor fiscale pentru luna ianuarie, iar în unele cazuri chiar și pentru anul 2013 și , totodată, de plată a obligațiilor fiscale către bugetul consolidat al statului. Este o zi destul de aglomerată, dar declarațiile pot fi puse și prin mijloacele informatice, cât și prin poștă. Noi o să asigurăm să primim toate declarațiile în cursul zilei de astăzi pentru cei care se deplasează”, a menționat Ștefan Libotean, șeful adjunct al Administrației Finanțelor Publice Maramureș.

Lasa un raspuns