Toate subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş şi-au prezentat astăzi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, tehnica de luptă din dotare. Sute de copii de la grădiniţele, şcolile şi liceele din Baia Mare şi împrejurimi s-au întâlnit astăzi, în Parcul Municipal, cu pompierii Detaşamentului din municipiul reşedinţă de judeţ.
De asemenea, la acţiune au mai participat copiii şi tinerii de la Asociaţia Esperando. Pompierii le-au explicat, pe înţelesul lor, caracteristicile tehnice ale autospecialelor şi ambulanţelor S.M.U.R.D. expuse la Monumentul Ostaşului Român, precum şi modul de folosire a echipamentului de protecţie din dotare.
Zeci de copii s-au întâlnit şi cu pompierii Gărzii de Intervenţie Şomcuta Mare, în parcarea din centrul oraşului. Şi personalul Punctului de lucru Fărcaşa a fost vizitat de cei mici. Pompierii Secţiei Vişeu de Sus s-au întâlnit azi cu copiii din zonă, pe care i-au încântat cu demonstraţii de stingere a incendiilor. Şi la Târgu Lăpuş, zeci de copii au fost în vizită la pompierii Pichetului din localitate. Copii însoţiţi de profesori, parinţi sau bunici s-au întâlnit şi cu pompierii Detaşamentului Sighetu Marmaţiei, în parcul „Grădina Morii” din municipiul de pe Tisa. Specialiştii Inspecţiei de Prevenire din cadrul I.S.U. au fost prezenţi şi ei, astăzi, la întâlnirile cu cei mici, cu pliante şi materiale de prevenire destinate copiilor.
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: Salvamont Maramureș, alături de copii la Kinder Fest
ITPF SIGHET: Proiectul ROUA00515 FrontLine+, cooperare pentru mobilitate și control integrat în zona de frontieră România-Ucraina
FOTBAL: Academica Recea, învinsă acasă la scor de neprezentare
FOTBAL: Remiză albă între CSM Sighet și Sănătatea Cluj
VIDEO: Experimente cu însoțitori – vernisajul expoziției de pictură semnată de Pintér Zsolt în cea de a patra zi a Főtér Fesztivál 2026
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Zilele Maghiare Băimărene – urmează trei zile de programe atractive
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Muzeul Viu revine din această toamnă
NORD LITERAR: „Începuturile lumii” – o poveste de toamnă
GALERIA DE ARTĂ U.A.P.: ”VERTICAL 17 – Dialoguri în timp” la 20 de ani de la absolvirea Programului de studiu Arte Plastice
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 11 septembrie în Baia Mare
ITPF SIGHET: Percheziții în Maramureș într-un dosar de contrabandă
FOTBAL: Minaur caută, la Sântandrei, a treia victorie consecutivă în campionat
FOTBAL: FRF introduce cartonașul negru în competițiile de juniori
HADBAL: CS Minaur înfruntă Teutonii în deplasare în etapa a doua
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Sfârșit de săptămână cu multe evenimente
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Colecție de țesături indiene la Casa Maghiară Teleki – joi sunteți așteptați la vernisajul expoziției de pictură semnate de Pintér Zsolt
COLONIA PICTORILOR: Anuala Artelor 2026 – 121 de lucrări de artă, creațiile a 67 de artiști
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI: A fost lansat proiectul transfrontalier T.I.N.A.
SALVAMONT MARAMUREȘ: Marie Nordgren, vicepreședinta Comisiei Internaționale de Salvare Alpină, în Maramureș
Baia Mare: Sute de copii din Baia Mare şi-au petrecut ziua de 1 Iunie cu pompierii

Lasa un raspuns