A fost aprobat proiectul de hotărâre privind acordarea unui sprijin, cu titlu de compensaţie, pentru plata impozitului pentru clădirea de domiciliu și terenul aferent, pentru băimărenii cu dizabilități încadrați în grad de handicap grav, grav cu asistent personal şi accentuat, în cuantum de până la 500 lei/ beneficiar/ imobil/mijloc de transport.
”Cred că avem o responsabilitate să luăm această măsură la nivel local și să facem acest efort financiar, estimat la puțin peste 1,6 milioane lei, care va aduce o gură de oxigen pentru câteva mii de persoane vulnerabile”, a declarat Pap Zsolt István, viceprimar.
Sprijinul se va acorda în baza unei cereri depuse până cel târziu la data de 30 octombrie 2026 la sediul Direcției de Asistenţă Socială Baia Mare, strada Dacia nr. 1,(sau online la adresa DAS) însoţită de următoarele documente:
– Actul de identitate al beneficiarului
– Certificatul de încadrare în grad de handicap valabil pentru întregul an 2026
– Dovada achitării impozitului /taxei pentru anul 2026, aferente locuinței de domiciliu și terenul aferent acesteia aflate în proprietatea sau folosința legală a solicitantului
Cererile vor fi soluționate în termen de maximum 30 de zile de la depunerea acestora, iar plata se va realiza în termen de 15 zile lucrătoare de la soluționarea lor, după aprobarea bugetului local pentru anul 2026.

Lasa un raspuns