BAIA MARE: Spitalul Județean a obținut nivelul ”acreditat” din partea Autorității de Management al Calității în Sănătate

BAIA MARE: Spitalul Județean a obținut nivelul ”acreditat” din partea Autorității de Management al Calității în Sănătate

Spitalul Județean Baia Mare a obținut nivelul “acreditat” din partea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate. Acest fapt situează unitatea sanitară în topul  spitalelor județene publice din țară.
În perioada 28 septembrie – 2 octombrie a fost prezentă în Baia Mare o comisie a Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate. Cei patru reprezentanți ai acesteia, precum și președintele instituției de acreditare au evaluat calitatea serviciilor medicale de care beneficiază pacienții internați în Spitalul Județean, în vederea acreditării unitații medicale. Cei peste 2400 de indicatori cuprinși în evaluare s-au referit atât la serviciul medical, cât și la condițiile hoteliere și serviciile nemedicale care sunt oferite pacienților. La final, spitalul din Baia Mare a obținut nivelul „acreditat”.
„Dintr-un total de 2458 de indicatori, cei care au efectuat evaluarea au constatat, iar spitalul și-a asumat, că există 23 de neconformități. Prin urmare ieri a fost semnat pre-raportul, fără obiecții, și am rămas la acest nivel. Practic s-a evaluat calitatea serviciilor medicale și nemedicale acordate pacienților care vin în spitalul nostru. Am obținut nivelul acreditat, cel mai înalt nivel posibil, cu 99% dintre indicatori conformi” a declarat Sorina Pintea, managerul Spitalului Județean Baia Mare.
Această proporție de îndeplinire a indicatorilor, de peste 99%, situează Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare pe primul loc la nivel național, fiind cel mai bun rezultat înregistrat la nivelul spitalelor județene publice din țară.
„Din punctul nostru de vedere înseamnă extraordinar de mult, pentru că muncim de trei ani de zile pentru a realiza acest lucru. În perspectiva viitoarelor contractări, înseamnă de asemenea foarte mult, deoarece începând de anul viitor doar spitalele acreditate vor putea încheia contract cu Casa de Asigurări, iar nivelul de acreditare va fi esențial în privința sumelor pe care spitalele le vor obține”, a adăugat Sorina Pintea.
Până anul viitor, în luna iulie, toate spitalele trebuie să primească acreditare pentru a putea semna contractul cu Casa Județeană de Asigurari de Sănătate și a primi finanțări în vederea decontării serviciilor medicale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.