Baia Mare: Societatea Romplumb a intrat în insolvenţă. La nivel de judeţ urmează un val de concedieri

Baia Mare: Societatea Romplumb a intrat în insolvenţă. La nivel de judeţ urmează un val de concedieri

Tribunalul Maramureş a decis. Societatea Romplumb intră de astăzi în insolvenţă. Acest lucru presupune, conform contractului colectiv de muncă, accesarea fondul de garantare penru plata creanţelor salariale. Angajaţii vor putea beneficia de creanţele salariale restante plus plăţile compensatorii în cuantum de trei salarii medii brute pe economie. În această situaţie se află nu mai puţin de 580 de persoane.

Veşti proste pentru angajaţii Romplumb. Tribunalul Maramureş s-a pronunţat astăzi cu privire la intrarea în insolvenţă a Societăţii Romplumb. Angajaţii sunt în culmea disperării. În plină iarnă, aceştia au rămas fără un loc de muncă iar acum îşi aşteaptă preavizele. "Din păcate, după atâţia ani de funcţionare, Societatea Romplumb va fi oprită. E trist pentru angajaţi pentru că alternativa pe piaţa muncii este destul de limitată, ca să nu spun aproape inexistentă.  Având în vedere că oamenii au media de vârstă peste 40 de ani, meserii greu reconvertibile, e o dramă", a declarat pentru maramedia.ro, liderul Sindicatului Romplumb, Ana Şarga.

Prin pronunţarea Tribunalului Maramureş cu privire la intrarea în insolvenţă a Societăţii Romplumb, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş se pregăteşte să facă faţă valului de concedieri. Numai de la Romplumb vor intra pe şomaj 580 de persoane. "Vom merge pe Legea 200 din 2006 privind garantarea creanţelor salariale. Salariaţii vor beneficia de cele trei salarii anterioare emiterii deciziilor de insolvenţă, salarii care nu vor putea depăşi o sumă de trei salarii medii brute. Media salariilor am înţeles că este în jur de 800 de lei pe lună şi atunci în completare se pot acorda acele plăţi compensatorii pentru că legea permite. Fără a se depăşi acea limită de trei salarii brute, ceea ce ar însemna în jur de 5.000-6.000 de lei", a explicat directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş, Oana Oşanu.

A.J.O.F.M. Maramureş pregăteşte deja pentru aceşti angajaţi măsurile active de protecţie socială. "Prima ar fi cea a indemnizaţiei de şomaj urmată de o reconversie profesională a acestui personal, încercând să vedem dacă aceste persoane pot fi absorbite pe piaţa forţei de muncă. Noi deja am discutat şi cu conducerea şi am luat deja măsuri pentru întocmirea documentelor astfel încât persoanele să nu trebuiască să se înghesuie la agenţie. Va trebui o programare pentru că  este vorba de aproximativ 600 de persoane, plus cei care vin la viză, plus alte persoane care vor depune dosarele de şomaj şi nu vrem să se creeze dezordine şi nemulţumiri din partea persoanelor pentru că şi aşa personalul nostru este destul de puţin.", a adăugat Oana Oşanu.

Pe lângă cei 580 de angajaţi ai Romplumb care urmează să fie disponibilizaţi în curând, la A.J.O.F.M. au mai fost anunţate încă o sută de disponibilări. Acestea vin din partea a doi agenţi economici maramureşeni, unul fiind chiar din zona Sighet. Conducerea Agenţiei a anunţat că fabrica de mobilă din Vadu Izei, care a fost devastată de flăcări luna decembrie, va pune pe liber 78 de persoane
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.