BAIA MARE: PS Justinian Chira se află pe masa de operaţie la Spitalul Judeţean

BAIA MARE: PS Justinian Chira se află pe masa de operaţie la Spitalul Judeţean

Momente de cumpănă pentru arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului, Justinian Chira, care a fost supus astăzi unei intervenții chirurgicale. El a fost internat ieri în jurul prânzului la Spitalul Județean din Baia Mare, cu diagnosticul hernie abdominală. După o serie de investigații, medicii au decis că se impune operația, care a decurs fără probleme. Arhiepiscopul Justinian Chira va împlini în luna mai 93 de ani.
Justinian Chira a ajuns ieri la spital după ce a acuzat dureri abdominale. Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului a avut în urmă cu mai mulți ani o intervenție chirurgicală cauzată de o hernie inghinală, care, se pare, a recidivat. După mai multe investigații, astăzi, la orele prânzului, a fost operat, iar intervenția  a decurs fără probleme. În prezent , Justinian Chira se află pe secția de terapie intensivă.
„Preasfinția Sa a fost internat ieri în jurul prânzului, în cadrul secției de chirurgie generală. A ajuns la spital ca urmare a durerilor abdominale”, a arătat managerul Spitalului Județean Baia Mare, Sorina Pintea.
„Înalt Preasfințitul Justinian a avut în urmă cu 16 ani o intervenție chirurgicală cauzată de o hernie inghinală. Zilele trecute, aceasta a recidivat, iar ieri medicii au stabilit că este mai potrivit să fie internat, să se facă investigații, iar astăzi s-a luat hotărârea că cea mai bună soluție este operația. A fost operat, dus din sala de operație, s-a trezit, este în regulă . Sperăm ca Dumnezeu să-l întărească, să treacă peste acest moment ”, a arătat preotul Cristian Ștefan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului.
Arhiepiscopul Justinian Chira va împlini în luna mai, 93 de ani. S-a născut în 1921, în satul Plopiş din judeţul Maramureş, dintr-o familie de ţărani evlavioşi, la botez primind numele de Ioan. Mânat de dragostea de a-L sluji cât mai bine pe Dumnezeu, s-a dus la Mănăstirea „Sf. Ana" din Rohia, ca frate de mănăstire , fiind  tuns în monahism sub numele de Justinian.
La 15 august 1942 a fost hirotonit diacon, iar un an mai târziu preot la Mănăstirea Rohia de către Nicolae Colan,  Episcopul Vadului, Feleacului şi Clujului. În septembrie 1990 a fost ales episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, pe care o conduce și astăzi.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.