Baia Mare: Profesorii plătiţi cu ora de la CUN nu şi-au luat banii de luni de zile

Baia Mare:  Profesorii plătiţi cu ora de la CUN nu şi-au luat banii de luni de zile
Cadrele didactice de la Centrul Universitar Nord care sunt plătite cu ora nu şi-au primit drepturile salariale de luni de zile. În aceeaşi situaţie sunt şi angajaţii Centrului care au lucrat ore suplimentare şi care de mai bine de opt luni nu au primit niciun ban. Potrivit conducerii Centrului Universitar Nord, problemele se înregistrează la Facultatea de Litere şi la cea de Resurse Minerale şi Mediu. Cauza care a dus la aceste probleme financiare ţine de scăderea numărului studenţilor în regim cu taxă. 
„La Facultatea de Ştiinţe sunt ceva restanţe, adică au fost bani pentru plata cu ora până la mijlocul lunii aprilie, anul trecut şi probabil că acum, după încasările de la început de an, probabil că se va continua plata şi acolo. Situaţii mai dificile sunt la Facultatea de Litere, şi la Facultatea de Resurse Minerale şi Mediu, unde probabil că în urma măsurilor de restructurare pe care le-au adoptat în acest an şi le vor adopta în viitor se vor încadra în banii necesari ca să putem plăti şi aceste activităţi” a spus Dan Călin Peter, rector Centrul Universitar Nord.
La Centrul Universitar Nord, numărul de studenţi a scăzut semnificativ în ultimii doi ani. Dacă în 2010 numărul studenţilor în regim cu taxă depăşea cifra de 3.000, în prezent sunt înregistraţi aproximativ 1.350 de studenţi. 
"Se vede cu ochiul liber, sărăcia este peste tot. Şi pe de altă parte, finanţarea de bază, care în urmă cu doi-trei ani era 3.300 de lei pe student echivalent, unitar, acum e 2.225. Nu de explicaţii ducem lipsă ci de soluţii” a spus Dan Călin Peter, rector Centrul Universitar Nord.
Conducerea Centrului Universitar Nord susţine că această situaţie se regăseşte şi în alte centre universitare din ţară. 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.