În data de 14 iunie a avut loc o nouă întâlnire de lucru între echipele de negociere desemnate de PNL şi PDL, la nivelul judeţului Maramureş. Au fost abordate probleme care privesc colaborarea între reprezentanţii celor două partide, în fiecare comunitate locală şi la nivel de judeţ. S-au discutat, de asemenea, probleme de strategie care vizează precampania pentru alegerile prezidenţiale din toamna 2014.
S-a inventariat lista proiectelor importante la nivel de judeţ precum şi câteva proiecte importante ale unor comunităţi care vor fi susţinute în comun prin votul reprezentanţilor celor două partide.
Va urma o analiză a relaţiilor la nivel local şi posibilităţi de colaborare acolo unde este posibil sau de amiabilizare a relaţiilor în zonele în care mai există probleme. La întâlnirea de lucru a fost prezent şi deputatul Ludovic Orban, care a prezentat o situaţie cu privire la negocierile la nivel naţional.
Săptămâna viitoare se va organiza o întâlnire de lucru cu câte doi reprezentanţi ai fiecărui partid, pentru o analiză punctuală pe localităţi.
Stiri de actualitate:
ASOCIAȚIA „PROTEJĂM BAIA MARE”, dar și cetățenii resping ideea amplasării Arcului solar pe Câmpia Tineretului sau în proximitatea acesteia
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Campionatul de fotbal al județului Maramureș găzduit de Dămăcușeni
SPECIALIZARE LA ÎNĂLȚIME: Jandarmi montani de la Borșa, la un stagiu de pregătire pentru intervenții de salvare cu suport aerian
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
MEMORIALUL SIGHET: „Mărturii din Închisori”, teatru-document
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
BAIA MARE: Probleme de strategie care vizează precampania pentru alegerile prezidenţiale, discutate în şedinţa comună de lucru a PNL şi PDL Maramureş

Lasa un raspuns