De o primire tradiţională a avut parte astăzi preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu în Baia Mare. Liderul liberalilor a fost prezent în municipiul reședință de județ, unde a participat la o întâlnire a reprezentanţilor şi a simpatizanţilor PNL, alături de europarlamentarul Norica Nicolai.
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, a declarat astăzi, în Baia Mare, că pentru partidul pe care îl conduce, alegerile din 25 mai au o miză mai mare decât oricând. Totodată, preşedintele Crin Antonescu a vorbit şi despre obiective.
„În primul rând, să trimitem un număr cât mai mare – 8 planul nostru, faţă de 5 câţi am avut – de colegi în Parlamentul European, unde este nevoie de oameni cu personalitate, unde este nevoie de oameni cu experienţă. De asemenea, oameni care dincolo de personalitate şi experienţă, în Parlamentul European în cazul lor, să aibă şi un program pe politic, o viziune privitoare la deciziile şi politicile europene, care să fie în favoarea României”, a declarat preşedintele PNL, Crin Antonescu.
În această după-amiază, Crin Antonescu alături de şeful de campanie al PNL, Marian Petrache, şi de europarlamentarul Norica Nicolai, s-au întâlnit cu reprezentanţii Partidului Naţional Liberal Maramureş, dar şi cu simpatizanţii acestuia.
Stiri de actualitate:
EVENIMENT: Valea Marei în identitatea culturală a Țării Maramureșului
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Improjoker, duminică, 8 noiembrie
PREMIERĂ PENTRU ROMÂNIA: Zăcământul hidrotermal Baia Sprie, inclus în lista Siturilor Patrimoniului Geologic recunoscute de Uniunea Internațională a Științelor Geologice
RUGBY: „Stejarii”, învinși de Tonga în Nations Cup
FOTBAL: Început de retur cu derby de Maramureș în Liga 3
SIGHET: Restricții de circulație pentru desfășurarea unor lucrări
SECRETUL din spatele machiajului care rezistă ore întregi
VOLEI: Știința Explorări, în căutarea primei victorii din campionat
HALLOWEEN ÎN ALERGARE, în Parcul Central din Baia Mare
ISU MARAMUREȘ: Muniție rămasă neexplodată, distrusă de pompieri
TÂRGU LĂPUȘ: Casă cuprinsă de flăcări
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 6 noiembrie în Baia Mare
VIDEO: Cupa Balcanică 2026 la Taekvon-do ITF se va desfășura la Baia Mare
NORD LITERAR: Numărul 281 al revistei de cultură își așteaptă cititorii
LANSARE ALBUM: Peisaj din interior – Văzut prin ochii micilor artiști la Biblioteca Județeană
ISU MARAMUREȘ: Plutonierul adjutant șef Ulici Dănuț Vasile, conducător autospeciale în cadrul Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației, a trecut în rezervă
SALVAMONT MARAMUREȘ: Acțiune de căutare a unei persoane dispărute în zona Vișeu de Sus – Moisei
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 5 noiembrie în Baia Mare și mai multe localități din zona băimăreană
VOLEI: Știința Explorări, învinsă de campioană
BAIA MARE: Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întâmpinat de conducerea judeţeană a partidului conform tradiţiei locale

Lasa un raspuns