BAIA MARE: Prefectul Anton Rohian le-a sugerat studenţilor să se preocupe de specializările lor, nu de cât din PIB e alocat învăţământului

BAIA MARE: Prefectul Anton Rohian le-a sugerat studenţilor să se preocupe de specializările lor, nu de cât din PIB e alocat învăţământului

 Reprezentanții studenților maramureșeni au avut marţi, 22 octombrie, o întâlnire cu prefectul județului, în cadrul căreia și-au exprimat nemulțumirea cu privire la modul în care este finanțată educația, aceștia solicitând 6% din PIB pentru acest învăţământ. 

„De ce vrem asta? Pentru că educația are nevoie de o finanțare bună pentru ca să poată continua și să scoată specialiști pe piață. De asemenea, vrem pentru că acest lucru este specificat în Legea Educației, Legea 1 din 2011, unde se specifică despre educație că va beneficia de 6% din PIB însă lucrul acesta nu s-a respectat” , a precizat Daniel Orza, preşedintele Ligii Studenţilor Baia Mare.
Prefectul Anton Rohian le-a atras atenția tinerilor că nu subfinanțarea domeniului educațional trebuie să-i preocupe, ci viitorul lor. El le-a sugerat să-și aleagă cu grijă specializările pe care doresc să le urmeze, asta deoarece pentru multe dintre ele nu se mai găsesc joburi pe piața muncii. 
„Știți câți absolvenți, masteranzi și cu licențe sunt la ușă, aici, să-și pună pile ca să fie angajați undeva? Aproape toți. Ce se construiește pe industria alimentară, aproape toți își agață diplomele și le pun acasă în ramă la mama și la tata. Adevărul ăsta pe voi nu vă doare? Mediu. V-ați întrebat cei de la mediu ce viitor vă așteaptă pe voi, când se uscă râurile?”, a întrebat prefectul Anton Rohian. 
Acesta a mai atras atenția că palierele pe care se dezvoltă județul nu sunt cele pentru care se pregătesc azi majoritatea studenților maramureșeni. De aceea, repreyentantul Guvernului în teritoriu va solicita o întâlnire cu conducerea Centrului Universitar Nord și cu studenții pentru a discuta despre specializările instituției și utilitatea lor. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.