BAIA MARE: Polițiști în vizită la grădinițe

Polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară și cei ai Serviciului Criminalistic au încheiat săptămâna cu mult entuziasm, zâmbete și îmbrășări, fiind prezenți alături 74 de preșcolari, ai Grădiniței nr. 8 și Grădiniței nr. 12, din municipiul Baia Mare.

Astfel, preșcolarii au fost informați cu privire la principalele reguli de circulație și au înțeles cum să recunoască și să se ferească de situațiile care îi pot pune în pericol.

De departe, cei mici s-au dovedit a fi impresionați de cuplul canin prezent la activitate. Preșcolarii au înțeles cât de importantă e relația dintre un câine și stăpânul său și mai ales cât de importantă este activitatea lor în identificarea răufăcătorilor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.