Baia Mare: Podurile de gheaţă formate pe râuri ameninţă judeţul cu inundaţii

Baia Mare: Podurile de gheaţă formate pe râuri ameninţă judeţul cu inundaţii

Judeţul Maramureş se poate confrunta în perioada următoare cu un risc crescut de inundaţii. Semnalul de alarmă a fost tras de reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureş, care au transmis primarilor maramureşeni prin intermediul secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale să ia măsuri şi să se pregătească pentru a evita apariţia unor situaţii de urgenţă provocate de podurile de gheaţă sau de aluviunile transportate de râuri.

În prezent, nivelurile şi cursurile de apă din judeţ sunt uşor variabile. Specialiştii de la Apele Române monitorizează zilnic cursurile de apă însă în acelaşi timp îi avertizează pe primarii localităţilor care sunt situate în zone cu risc de inundaţii să ia măsuri pentru a preveni astfel de situaţii. Cele mai vulnerabile localităţi la ora actuală sunt Giuleşti, Sârbii Budeştiului şi Onceşti. "Rog toţi primarii care au zonele cu risc unde se blochează zăporuri, respectiv Onceştiul, Giuleştiul şi Budeştiul la Sârbi – cam astea sunt zonele cele mai vulnerabile – să ia măsuri în perioada când vremea se încălzeşte, să activeze acele formaţii de intervenţie la gheţuri care sunt foarte frumos în plan local de apărare împotriva inundaţiilor dar prea puţin activate în caz real, să se intervină. Este şi un caz real. Acum trei ani, a fost un zăpor la Fereşti. Toată ziua morarul de acolo a făcut un şenal de curgere, peste noapte a plecat zăporul fără să se intervină de pirotehnişti. Dacă se lucrează şi fiecare îşi face treaba, pagubele sunt minime", a avertizat reprezentantul Sistemului de Gospodărirea Apelor Maramureş, Simion Nacu.

De asemenea, o atenţie sporită trebuie acordată şi şanţurilor, care acum sunt pline de gheaţă. "Să se intervină la şanţurile care acum sunt pline cu gheaţă. În cazul în care se topeşte brusc zăpada, apa inundă gospodăriile fără nicio problemă. Vina a cui este? Vina este a gospodarului, nu a primarului. În final, primarul dacă are 12 sate, cum să verifice pe fiecare? Dacă nu te ajuţi tu nu te ajută nici Dumnezeu.", a adăugat Simion Nacu.

Hidrologii avertizează că în prezent, în zona Maramureşului istoric, gheaţa este prezentă pe malurile râurilor Tisa, Vişeu, Ruscova. De asemenea, se menţin podurile de gheaţă formate pe cursurile râurilor Ruscova, Iza şi Mara. Datorită temperaturilor negative şi debitelor scăzute s-au mai format alte două poduri de gheaţă pe cursurile râurilor Vaser şi Baicu.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.