Ieri, 10 aprilie, la ora 16,35, conducătorul auto Marian P., de 33 de ani, din Bozânta Mare, a condus un autoturism pe Bulevardul Republicii din Baia Mare, din direcţia Bulevardului Unirii în direcţia străzii Vasile Alecsandri. În dreptul unui imobil a surprins şi a accidentat uşor pe Floarea C., de 52 de ani, din Baia Mare, care era angajată regulamentar în traversare, prin loc marcat şi semnalizat corespunzător. În urma accidentului victima a fost transportată la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcool-test, rezultatul fiind zero. Poliţiştii continuă cercetările.

Lasa un raspuns