BAIA MARE: Peste 500 de băimăreni, în stradă. Tinerii strigă: "Nu catedrale, noi vrem spitale" (FOTO)

BAIA MARE: Peste 500 de băimăreni, în stradă. Tinerii strigă: "Nu catedrale, noi vrem spitale" (FOTO)

Peste 500 de persoane au protestat aseară, timp de mai bine de 3 ore, în municipiul Baia Mare, solicitând printre altele demisia Parlamentului şi construirea mai multor spitale. Oamenii s-au adunat în faţa Palatului Administrativ, începând cu ora 19:00, apoi au pornit în marş pe principalele străzi din oraş.
Majoritatea manifestanţilor au fost tineri, dar în mulţime au putut fi observaţi şi părinţi cu copii, care şi-au manifestat nemulţumirile faţă de actuala clasă politică.
„E o plimbare paşnică în care încercăm să atragem atenţia cetăţenilor să iasă şi ei în stradă pentru că acum este momentul să schimbăm ceva. Au picat nişte capete, dar nu e de ajuns”, a spus Mihai Ţăranu, organizatorul acţiunii de miercuri seara.
Băimărenii vor mărşălui pe străzile oraşului şi în această seară.
„Ne vom vedea în faţa Prefecturii, mai mulţi. Sunaţi-vă prietenii, ieşiţi cu părinţi, fraţi, pancarte”, a anunţat iniţiatorul acţiunii de miercuri seara.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.