Drumul Mântuitorului spre Muntele Golgota a fost pus în scenă pentru a noua oară, ieri, de către o echipă de actori amatori, care au prezentat publicului băimărean o frântură din agonia îndurată de Iisus Hristos. La reprezentarea dramatică a Drumului Crucii parcurs de Mântuitor înainte de moartea Lui s-au alăturat este 1.000 de băimăreni.
Reprezentarea dramatică a debutat la Biserica “Sfinţii 12 Apostoli” din municipiul Baia Mare şi a fost realizată de un grup de credincioşi din mai multe confesiuni religioase, ca o încercare de a demonstra că în creştinism nu sunt graniţe. Personajele istorice Iisus Hristos, soldaţii romani, Pilat din Pont, Baraba, Maria – mama lui Iisus, mironosiţele şi alte personaje au purtat costume specifice acelor vremuri. Procesiunea s-a desfăşurat pe cele mai importante bulevarde din municipiu. Momentul răstignirii a avut loc însă în Parcul Mara, acolo unde, Mântuitorul a fost urcat pe cruce, la fel ca acum 2.000 de ani. Băimărenii care au participat la procesiune au fost sensibilizaţi de cele văzute. Actorul principal al acestei reprezentanţii dramatice a fost artistul Daniel Leş. “Drumul Crucii” va mai fi reprezentat pe străzile din Lugoj, Piteşti, Făget, Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti.

Lasa un raspuns