24 de percheziţii au fost efectuate astăzi la locuinţele mai multor persoane dar şi la sediile unor societăţi comerciale din judeţele Maramureş şi Satu Mare. Acestea au fost organizate în vederea destructurării unei grupări infracţionale care se ocupa cu evaziunea fiscală şi spălare de bani.
Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu – Mare şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare au efectuat în această dimineaţă 24 de percheziţii în judeţele Satu Mare şi Maramureş, la sediile unor societăţi comerciale, cât şi la domiciliile sau reşedinţele mai multor persoane. Percheziţiile au fost organizate în vederea destructurării unei grupări cu preocupări infracţionale pe linia evaziunii fiscale şi a spălării banilor. Activităţile s-au desfăşurat în cooperare cu poliţişti din cadrul B.C.C.O. Oradea, S.I.F. Bihor, serviciilor de intervenţie rapidă din cadrul I.P.J Maramureş, I.P.J. Bihor, I.P.J. Satu Mare şi cu sprijinul informativ al S.R.I. De asemenea, polițiștii au mai colaborat cu specialiștii A.N.A.F., Garda Financiară Timiș, Arad, Maramureș și Cluj.

Lasa un raspuns