BAIA MARE: O nouă prelevare de organe la Spitalul Judeţean. Află despre ce e vorba

BAIA MARE: O nouă prelevare de organe la Spitalul Judeţean. Află despre ce e vorba

Medicii de la Spitalul Judeţean Baia Mare, în colaborare cu echipa doctorului Radu Zamfir, supravieţuitorul tragediei aviatice din Apuseni, au realizat cu succes încă o prelevare de organe la unitatea medicală din municipiul reședință de județ. Este a 14-a prelevare pentru medicii Spitalului Judeţean şi a 18-a moarte cerebrală declarată.
Prelevarea de organe a avut loc în această dimineaţă.
„Este vorba despre o pacientă de 63 de ani care a venit cu un accident vascular cerebral. Din Bucureşti a venit echipa doctorului Radu Zamfir care a efectuat prelevarea – este vorba de rinichi şi de ficat”, a declarat managerul Spitalului Judeţean, Sorina Pintea.
Managerul spitalului spune că oamenii nu mai sunt atât de reticenţi în privinţa prelevărilor, iar acest lucru se datorează şi Bisericii, care susţine transplantul de organe. Este o performanţă a ştiinţei şi a practicii medicale pe care Biserica o binecuvântează atâta vreme cât, prin transplant, se rezolvă criza determinată de lipsa altor soluţii de vindecare şi se redă viaţa normală unei persoane, spune Biserica Ortodoxă Română.
„Cel puţin în Baia Mare oamenii au înţeles şi recunosc că am avut şi ajutorul Bisericii care a încurajat acest gen de activitate benefică, de altfel, pentru alţi pacienţi”, a mai spus Sorina Pintea.
Spitalul Judeţean a ajuns să ocupe locul I la nivel naţional, în categoria spitalelor mici, la prelevarea de organe.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.