O familie care locuia într-un bloc de locuinţe de pe strada Horea din municipiul Baia Mare a fost evacuată astăzi, din pricina datoriilor acumulate în timp, în valoare de aproximativ 7.000 de lei. Mai revoltaţi au fost însă locatarii din blocul 46A, aceştia acuzându-l pe primar că-i scoate pe oameni pe stradă, în prag de sărbători, după ce aceştia i-au dat votul la alegeri.
Anterior evacuării, Serviciul Public de Asistenţă Socială Baia Mare s-a ocupat de evaluarea familiilor cu datorii, iar singura care prezenta un risc era familia Ieudean, care are trei copii minori şi doi majori. Ca o alternativă de locuit, familiei i-a fost oferit un adăpost la Azilul de Noapte.
„Ca şi alternativă. Una dintre minorele familiei este la liceu, beneficiază de programul Bani de liceu, pentru doi copii care sunt încadraţi cu grad de hadicap mama minorilor este încadrată ca asistent personal al persoanei cu handicap grav, are un venit de 650 lei şi este beneficiară de cantină socială iar tatăl are pensie de 360 de lei.”, a explicat Stelian Moldovean din cadrul S.P.A.S. Baia Mare.
Locatarii din blocul 46A au fost revoltaţi pe primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş. Aceştia l-au acuzat că i-a evacuat pe oameni în prag de sărbători.
Îi scoate pe bieţii oameni care nu şi-au plătit taxele. Să ne dea de lucru că om lucra şi ne-om plăti. Cine este de vină … să ne deie servici că atunci *om lucra. Cine să fie de vină … primaru … să ne deie servici”, a spus un locatar.
„Ne aruncă afară. L-am votat pentru ciocolăţi. O venit la fiecare uşă, ne-o dat o sticlă de oloi şi un kilogram de zahăr. S-o făcut bun pentru ţigani că ştie că-s muritori de foame. Ne-o dat câte o kilă de oloi, o kilă de zahăr şi câte 500 de lei?”, a spus un alt locatar.
În această situaţie s-au mai aflat alte cinci familii, care au primit o locuinţă pe Luminişului.
Lasa un raspuns