Baia Mare: Nicio călătorie în afara ţării fără cardul european de sănătate. La nivel de judeţ, solicitările sunt în creştere

Baia Mare: Nicio călătorie în afara ţării fără cardul european de sănătate. La nivel de judeţ, solicitările sunt în creştere

Casa de Asigurări de Sănătate Maramureş se confruntă în această perioadă cu un număr mare de solicitări în ceea ce priveşte emiterea cardului european de asigurări de sănătate. Zilnic, la sediul instituţiei sunt emise aproximativ 80 de astfel de carduri. Fie că aleg să îşi petreacă sărbătorile în staţiunile montane din afara ţării sau merg să îşi viziteze neamurile care sunt departe de casă, maramureşenii arată, prin aceste solicitări, că sunt precauţi atunci când vine vorba de sănătatea lor.

În perioada sărbătorilor de iarnă, numărul de solicitări pentru cardul european de asigurări de sănătate cunoaşte o tendinţă uşoară de creştere. "După cum am anticipat, în această perioadă ne confruntăm cu un număr mare de solicitări în ceea ce priveşte emiterea cardului euopean de asigurări de sănătate. Am ajuns la o medie de 80-100 pe zi. Aceste solicitări vin din partea persoanelor vârstnice care în perioada aceasta solicită acest document deoarece intenţionează să se deplaseze, fie să viziteze repere turistice cum ar fi locurile din Ţara Sfântă, fie să viziteze copiii care s-au stabilit în străinătate", declară purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, consilier Claudia Ganea.

Carduri europene de sănătate au mai fost solicitate şi pentru grupuri de copii şi elevi care îşi vor petrece perioada de vacanţă în străinătate. "Avem şi solicitări din partea persoanelor care în această perioadă intenţionează să se deplaseze în străinătate în vederea practicării sportului de iarnă, mai precis a schiului. Şi precauţi, solicită acest document în cazul în care ar avea parte de incidente neplăcute", adaugă Claudia Ganea.

De la începutul anului şi până în prezent au fost eliberate aproximativ 8.300 de carduri europene de sănătate,  rezultând o medie zilnică de circa 35 carduri. În cazul unei urgenţe, dacă asiguratul şi-a achitat contravaloarea prestaţiilor medicale de care a beneficiat deoarece nu avea cardul de sănătate asupra lui, acesta poate să-şi recupereze contravaloarea sumelor achitate la întoarcere în ţară.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.