Sub sloganul “Dărâmăm ziduri pentru a construi punţi”, nevăzătorul Florin Georgescu alături de prietenul lui Alexandru au pornit astăzi, din municipiul Baia Mare, pe o bicicletă tandem într-o campanie, prin 28 de judeţe ale ţării.
Acţiunea este iniţiată de Asociaţia Assoc Baia Mare şi se derulează în cadrul campaniei Caravana Casper. Scopul acesteia este de a promova normalitatea ca atitudine faţă de dizabilitate, spun organizatorii. "Pornim o campanie naţională privind sensibilizarea opiniei publice în problematica dizabilităţii. Vrem să arătăm lumii că persoanele cu dizabilităţi sunt persoane care pot, care au resurse, care sunt puternice alături de ei, să schimbăm în mai bine viaţa lor. Florin este un exemplu deosebit care a mai parcurs distanţe impresionante pe bicicletă, va face acelaşi lucru şi astăzi", a declarat unul dintre organizatorii acţiunii. "Pentru mine personal, caravana Casper înseamnă un prilej de a face un lobby spre eu frumos şi plăcut pentru sport în genere, pentru ideea de paraciclism în particular, dat fiind faptul că din păcate, la noi în ţară, paraciclismul nu prea există ca şi sport. Şi nu în ultimul rând pentru a face un lobby pentru un limbaj şi o atitudine de normalitate faţă de orice înseamnă dizabilitate sau deficienţă", a precizat Florin Georgescu.
Bicicliştii au dărâmat astăzi, în centrul municipiului Baia Mare, un zid format din cutii de carton însemnate cu litere care formează cuvântul “dizabilitate”. Băimărenii au rămas plăcut impresionaţi de activitatea persoanelor cu dizabilităţi. "Ar trebui mai multe acţiuni pentru că eu îmi aduc aminte când eram mai tânără am participat chiar la spectacole la Cinematograful Minerul organizate de aceşti copii, aceşti oameni care trebuie şi ei antrenaţi în acţiuni culturale care le fac bine şi socializează. De multe ori n dau o lecţie, da, pentru că ei au anumite caracteristici, anumite trăsături, înţeleg mai bine lucrurile decât le vedem noi. Trecem uneori superficial peste ele dar ei ştiu să le şi trăiască, ştiu să le şi sfătuiască, uneori. Unii mai puţin, alţii mai mult", a spus o băimăreancă.
În acelaşi timp, din Mediaş au pornit pe tandem Butu Arnold Csaba şi fiica lui, Andrea Szabina, care vor traversa cealaltă jumătate de ţara. Butu Arnold Csaba este, de asemenea, un biciclist nevăzător, care a participat la Jocurile Paralimpice de la Beijing, iar în prezent, a început calificările pentru Jocurile Paralimpice din Brazilia. Echipele se vor întâlni dupa cei 1.500 de kilometri parcurşi prin ţară de fiecare echipă, la începutul lunii august în Bucureşti, au mai informat organizatorii.

Lasa un raspuns