Tânărul în vârstă de 26 de ani, care și-a pierdut viața ieri, într-un accident de circulație, a postat în vară, pe o pagină de socializare, un mesaj zguduitor care parcă ar fi anticipat tragedia de aseară, de pe Bulevardul București: "Câteodată trebuie să iubești un fier… până la moarte … depinde a cui vine prima :)) a mea sau a fierului".
Pe aceeași pagină de socializare, tânărul a postat în ultima zi a anului trecut, câteva gânduri despre 2012 dar și o întrebare care, după accidentul de aseară, e cutremurătoare: "2013 – cu ce ma surprinzi ?"
I.P.J. Maramureș: "Ieri, la ora 21.30, un băimărean în vârstă de 24 de ani a condus un autoturism pe Bulevardul Bucureşti, dinspre Bulevardul Republicii înspre Bulevardul Decebal. La un moment dat, fără să se asigure, acesta a efectuat un viraj la stânga peste marcajul longitudinal dublu continuu, nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune laterală cu o motocicletă condusă regulamentar din sens opus. În urma impactului, motociclistul, băimărean în vârstă de 26 de ani a decedat, iar conducătorul auto şi o pasageră în autoturism au suferit leziuni corporale. Pasagera, adolescentă în vârstă de 15 ani, a rămas internată la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa alcoolului. Poliţiştii continuă cercetările şi la finalizarea lor vor propune măsuri legale."

Lasa un raspuns