Baia Mare: La trei licee din Maramureş, promovabilitatea la BAC a fost ZERO

Baia Mare: La trei licee din Maramureş, promovabilitatea la BAC a fost ZERO

Nemulţumiţi de notele obţinute la examenul de bacalaureat, peste 1.600 de candidaţi au depus azi contestaţii. Până la rezolvarea acestora, procentul de promovabilitate la nivelul judeţului Maramureş este de 48,82%, mai mare cu un punct procentual faţă de anul trecut. La trei unităţi de învăţământ din Maramureş, promovabilitatea a fost zero.

Doar jumătate din elevii, maramureşeni care s-au înscris la examenul de bacalaureat, au reuşit să obţină note de trecere. Dacă în 2011, procentul de promovabilitate a fost de aproximativ 47%, oficialii Inspectoratului Şcolar al judeţului Maramureş au anunţat că până la soluţionarea contestaţiilor, rata de promovabilitate la nivel de judeţ este de 48,82%. Cele mai mari note le-au obţinut elevii de la colegiile „Gheorghe Şincai”, „Vasile Lucaciu”, „Mihai Eminescu” din Baia Mare dar şi cei de la Colegiul „Dragoş Vodă” din Sighetu Marmaţiei, la polul opus aflându-se trei unităţi de învăţământ cu promovabilitate 0. "Este vorba de Grupul Şcolar din Vişeu cu profil tehnologic, este vorba de Liceul Particular Spiru Haret din Baia Mare şi Grupul Şcolar Fărcaşa, cu precizarea că la Grupul Şcolar Fărcaşa ei nu mai au plan de şcolarizare, sunt în lichidare şi aveau doi candidaţi care provin din serii anterioare şi care nu au promovat examenul de bacalaureat", a declarat pentru maramedia.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al judeţului Maramureş, prof. Pavel Filip.

În prima sesiune a examenului de bacalaureat, 17 elevi au fost eliminaţi din examen pentru tentativă de fraudă. Nu s-au înregistrat note de 10, cea mai mare notă fiind 9,96, realizată de o elevă de la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” din Baia Mare. Reprezentanţii I.S.J. susţin că notele mici obţinute şi în acest an de elevii maramureşeni la examenul maturităţii demonstrează încă o dată faptul că se învaţă din ce în ce mai puţin. "Rezultatele la bacalaureat pun în evidenţă nivelul de pregătire al candidaţilor şi nu numai din acest an şcolar ci din cei patru ani şcolari, atât cât a durat învăţământul liceal. Se învaţă puţin şi rezultatele nu pot să fie decât în măsura în care s-a învăţat. Toată lumea are de învăţat. Şi elevii, şi familia, şi profesorii. Elevii trebuie să ştie că nu se poate realiza împlinirea personalităţii şi succesul personal şi profesional în afara şcolii", a mai adăugat prof. Pavel Filip.

Contestaţiile vor fi rezolvate în afara judeţului. Rezultatele finale vor fi afişate abia în data de 13 iulie.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.