Jandarmii maramureşeni vor asigura măsurile de ordine publică meciurile de handbal ce vor avea loc în acest sfârşit de săptămână pe raza municipiului Baia Mare, jandarmii acţionând pentru a preîntâmpina eventuale acte de tulburare a ordinii publice sau a unor fapte antisociale.
Duminică, 23 februarie, la Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din municipiul Baia Mare jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la cele trei competiţii de handbal.
Astfel, începând cu ora 09.00, se va disputa meciul de handbal echipele Academia de Handbal Minau Baia Mare şi HC Sibiu.
Începând cu ora 11.15, jandarmii maramureşeni asigură măsurile de ordine publică dintre echipele H.C. Municipal Baia Mare şi Universitatea Politehnică Timişoara.
De asemenea, începând cu ora 14.35, jandarmii maramureşeni vor asigura ordinea publică pe timpul meciului de handbal disputat între HCM Baia Mare şi ASC Corona 2010 Braşov.
Jandarmeria Maramureş solicită, atât suporterilor, cât şi cetăţenilor să manifeste înţelegere faţă de măsurile, care vor fi asigurate cu acest prilej şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine, pentru ca această competiţie să se desfăşoare în condiţii optime. De asemenea, Jandarmeria recomandă suporterilor să nu se implice în incidente, care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.
Stiri de actualitate:
LANSARE ALBUM: Peisaj din interior – Văzut prin ochii micilor artiști la Biblioteca Județeană
ISU MARAMUREȘ: Plutonierul adjutant șef Ulici Dănuț Vasile, conducător autospeciale în cadrul Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației, a trecut în rezervă
SALVAMONT MARAMUREȘ: Acțiune de căutare a unei persoane dispărute în zona Vișeu de Sus – Moisei
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 5 noiembrie în Baia Mare și mai multe localități din zona băimăreană
VOLEI: Știința Explorări, învinsă de campioană
BAIA MARE: Proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2027, supus consultării publice
MAE: Atenționare de călătorie în Franța
OMD MARAMUREȘ: Viitorul turistic al județului, în dezbatere publică
VIDEO: Cartel Alfa pregătit pentru manifestări
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: 6 noiembrie este ultima zi pentru depunerea cererilor de sprijin destinate culturilor afectate de secetă
DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ: O jucărie pe care nu o mai folosești poate deveni bucuria altui copil – Baia Mare pune suflet
SIGHETU MARMAȚIEI: Un nou capitol pentru cultura din Sighetu Marmației
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 4 noiembrie în Baia Mare
SIGHET: Ambulatoriul Spitalului Municipal face un pas important spre digitalizare
SIGHET: Lucrări de modernizare pe strada Solovan
MUZEUL SATULUI: S-au încheiat lucrările de restaurare la Casa cu oloiniță din Fericea
GALERIA DE ARTĂ U.A.P. BAIA MARE: Invitație la vernisajul expoziției LIMINAL cu lucrări semnate de artistul Romeo BUD
PLANETARIUL BAIA MARE: Marea aventură spațială – Planeta perfectă și lumina dispărută
DINASTIA ARTELOR: Obrăzare maramureșene – datină și mister, un eveniment de neratat la Baia Sprie
BAIA MARE: Jandarmii vor fi la datorie în acest weekend la meciurile de handbal

Lasa un raspuns