În seara zilei de vineri, jandarmii din cadrul grupei operative de pe raza localităţii Baia Mare au fost solicitaţi să se deplaseze pe strada Firiza la un magazin, unde o persoană făcea scandal.
A fost identificat Marius O. de 33 ani, din Baia Mare, care pe motiv că nu a fost servit cu băuturi alcoolice, a adresat injurii şi expresii jignitoare proprietarului magazinului. Acesta a fost sancţionat cu amendă contravenţională în sumă de 700 lei. Grupa operativă de jandarmerie de pe raza municipiului Baia Mare a fost sesizată duminică, în jurul orei 21:30, să se deplaseze la cel mai mare centru comercial din localitate, unde o persoană a provocat un scandal. A fost identificat Cătălin C. de 33 ani, din Brăila, judeţul Brăila, care a adresat injurii unei vânzătoare, faptă pentru care a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 lei.

Lasa un raspuns