Baia Mare: Gest de omenie şi solidaritate al echipei maramureşene plecată să ajute sinistraţii din Buzău

Baia Mare: Gest de omenie şi solidaritate al echipei maramureşene plecată să ajute sinistraţii din Buzău

O echipă a Consiliului Judeţean şi 5 pompieri militari din cadrul ISU Maramureş au pornit ieri cu un convoi umanitar înspre localităţile buzoiene izolate din cauza zăpezii. Mai întâi s-au oprit în comuna Vadu Paşii, iar apoi în satul Găvăneşti din comuna Săgeata.

Însemnate cantităţi de alimente, respectiv 30 de tone de făină albă, făină de mălai, ulei, conserve, precum şi apă minerală, medicamente, pături, ciorapi groşi, lemne de foc şi bricheţi au fost donate de primari maramureşeni, reprezentanţi ai unor firme, consilieri, dar şi oameni simpli din judeţ, care au vrut să ajute. În frunte cu preşedintele Consiliului Judeţean, membrii echipei maramureşene au descărcat toate produsele alimentare. Gestul i-a impresionat şi emoţionat pe buzoienii din comunele Vadu Paşii şi Săgeata. Potrivit autorităţilor maramureşene prezente acolo, oamenii au declarat că nu se aşteptau să aibă parte de o iarnă atât de grea şi mai ales de zăpadă „cât casa”, ceea ce i-a lăsat fără lemne, apă şi provizii. „Este impresionant coşmarul pe care-l trăiesc aceşti oameni disperaţi, acoperiţi, la propriu, de munţi de zăpadă. Dar la fel de impresionant e şi gestul celor care se mobilizează şi pun umărul pentru ajutorarea sinistraţilor. Este o situaţie de-a dreptul marcantă, iar faptul că şi noi, maramureşenii, suntem aici pentru a-i ajuta, înseamnă cel mai firesc gest de omenie. Extrem de emoţionaţi, oamenii ne-au mulţumit pentru solidaritatea de care dau dovadă toţi românii de altfel”, transmite preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş de la Buzău.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.