Sala Millennium din Baia Mare a fost gazda şedinţei de alegeri care a completat Biroul Permanent Municipal PSD Baia Mare. Preşedintele ales în Conferinţa Municipală Dumitru Matei a fost cel care a deschis aceste lucrări a celei mai mari organizaţii PSD din Maramureş.
După ce a exprimat un punct de vedere a predat ştafeta preşedintelui PSD Maramureş Gabriel Zetea care a prezentat conferinţei prezidiul din care au făcut parte deputaţii Gheorghe Şimon şi Călin Matei, Ana Moldovan, Gabriela Hofer, Dumitru Matei, Gabriel Zetea, Ioan Dobra şi Ciprian Cozoplean. S-a intrat în ordinea de zi pe care au fost trecute patru puncte: prezentarea programului de activităţi a organizaţiei pentru perioada următoare, dezbaterea şi adoptarea unor puncte de vedere asupra principalelor teme sociale, politice sau economice de interes pentru comunitate. A urmat alegerea noii structuri de conducere a PSD Baia Mare. Astfel, aceasta se prezintă în felul următor.

Lasa un raspuns