Baia Mare: FUNCŢII – Află cine şi-a exprimat intenţia pentru funcţia de secretar executiv regional al P.S.D. în Regiunea N-V

Baia Mare: FUNCŢII – Află cine şi-a exprimat intenţia pentru funcţia de secretar executiv regional al P.S.D. în Regiunea N-V

Consilierul local băimărean Ionuţ Pârvu şi senatorul Sorin Bota sunt doi dintre pesediştii maramureşeni care şi-au exprimat, până la această oră, intenţia de a candida pentru o funcţie în Partidul Social Democrat, în regiunea Nord-Vest.

Preşedintele Partidului Social Democrat Maramureş, Gabriel Zetea, susţine că în cursul zilei de mâine se va discuta, în cadrul organizaţiei politice, despre intenţiile membrilor P.S.D. de a candida pentru anumite funcţii. Până în prezent, doar doi pesedişti maramureşeni şi-au exprimat astfel de intenţii. "Deocamdată, intenţii clare sunt ale lui Ionuţ Pârvu, actual membru în comisia naţională de arbitraj şi integritate morală pentru a candida în cadrul aceleiaşi comisii pe o funcţie regională, să devină reprezentantul regiunii Nord-Vest în cadrul comisie naţionale de arbitraj şi integritate morală", a precizat preşedintele P.S.D. Maramureş, Gabriel Zetea.

De asemenea, senatorul Sorin Bota şi-a exprimat intenţia de a candida pentru o funcţie de secretar executiv regional al P.S.D. "În funcţie de cum vor arăta modificările la statut şi funcţiile care vor fi disponibile pentru a se candida sau ulterior, după congres, în Consiliul Naţional, e posibil ca din Maramureş, în urma discuţiei cu Gabi Zetea, preşedintele nostru, să optăm pentru o funcţie de secretar executiv sau secretar general adjunct, dacă se va stabili prin statut ca această funcţie să se înfiinţeze în mod oficial. Până acum, era o chestiune de interimat şi nu era funcţie statutară", a explicat senatorul Sorin Bota.

Preşedintele P.S.D. Maramureş, Gabriel Zetea a mai precizat că urmează ca în cadrul negocierilor de mâine de la Bucureşti, pentru regiunea de Nord-Vest, să se ajungă la o înţelegere şi cu celelalte judeţe, având în vedere faptul că judeţul Cluj are clar bătută în cuie funcţia de vicepreşedinte regional. În acest caz, şi celelalte judeţe ar trebui să primească funcţii de conducere la nivel central, consideră preşedintele P.S.D. Maramureş.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.