Un festival dedicat rasei de porci Mangaliţa va avea loc, la sfârşitul acestei săptămâni, în municipiul Baia Mare. Evenimentul, care va fi organizat în parcarea unui hypermarket situat la ieşirea din Baia Mare spre Recea, reprezintă o premieră pentru judeţul Maramureş.
În perioada 12-14 aprilie, în Baia Mare va avea loc Festivalul „Mangaliţa”. Evenimentul va cuprinde o expoziţie cu vânzare de porci vii din rasa Mangaliţa şi Bazna, expoziţie cu vânzare de produse tradiţionale culinare româneşti, o expoziţie cu vânzare de articole meşteşugăreşti şi de artizanat dar şi concursuri de gastronomie.
Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale Maramureş spune că mangaliţa este o rasă de porci uşor de crescut, de aceea se mai numeşte şi „porcul săracului”. Mai mult, acesta speră să realizeze împreună cu un colaborator din Cluj o tehnologie de creştere a rasei mangaliţa, deoarece mulţi maramureşeni cresc aceste animale ca şi pe porcii albi.
La evenimentul din perioada 12-14 aprilie, vor fi prezenţi cercetători din Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Baia Mare. Atmosfera va fi întreţinută de Ansamblul folcloric „Transilvania”, Ansamblul folcloric „Măgura” din Cerneşti, Ansamblul folcloric din comuna Recea, Ansamblul „Tradiţii Maramureşene”, Dan Daniel cu formaţia, Sergiu Vitalian Vaida cu „Nănaşii”, Grupul de copii din Călineşti Maramureş şi Corul bărbătesc din Finteuşul Mare.

Lasa un raspuns