Intervenție în forță în această dimineață a pompierilor din 5 județe. Un maramureșean a rămas captiv între fiarele contorsionate, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat, iar un altul a avut nevoie de primul ajutor după ce a căzut în drum. Din fericire, totul a fost parte a unui scenariu menit să testeze capacitatea de intervenție a salvatorilor în situații de urgență.
Exercițiul s-a desfășurat contracronometru. Victima a fost extrasă dintr-o mașină ajunsă cu roțile în sus în urma unui impact violent. La simulare au participat echipaje ale ISU din Bistrița, Cluj, Satu Mare, Sălaj și Maramureș.
Concursul a cuprins două probe: descarcerarea și acordarea primului ajutor calificat. Exercițiul are rolul de a testa capacitatea de intervenție a salvatorilor în situații de urgență.
O plagă la nivelul capului, conștient, respiră, iar funcțiile sunt în parametrii normali ”, a spus un tânăr de la SMURD, după ce a acordat îngrijiri unei victime căzute în stradă.
„Ne pregătim pentru concurs de 1 an de zile, de la ediția precedentă, care a avut loc la Bistrița. Este un concurs important, deoarece ne demonstrează în primul rând nouă că suntem pregătiți să intervenim în orice situații de urgență”, a arătat Dan Lazăr, de la ISU Maramureș.
„Vă spun un secret, să nu-l afle șefii mei : de când particip, am câștigat nu doar experiență, ci și foarte multă încredere în descarcerare”, a arătat Ciprian Râpan, de la ISU Cluj.
„E un moment bun pentru a câștiga experiență și de a învăța lucruri noi de la colegii din toată țara. Lucru, lucru, lucru și antrenament ”, a arătat Ștefan Borbely, de la ISU Satu Mare.
Exercițiul se desfășoară astăzi și mâine în Baia Mare. Ediția inaugurală s-a desfășurat în 2012, în Ploiești.
„Acest concurs are rolul de a testa capacitatea de intervenție în situații de urgență. Este, de fapt, un exercițiu pentru a ne îmbunătăți permanent modul de acțiune în asemenea situații”, a arătat Oana Gonczi, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș.
Echipa câștigătoare va merge mai departe în Bihor, județ în care se va organiza faza națională a competiției.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
BAIA MARE: Exercițiu pentru reprezentanți ISU din cinci județe

Lasa un raspuns