Economistul Viorel Deghid a fost investit astăzi oficial în funcţia de preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate. Unul dintre obiectivele noului preşedinte al Casei este cel de a aduce un plus în gestionarea fondurilor alocate serviciilor medicale din Maramureş.
Viorel Deghid a promovat concursul pentru ocuparea funcţiei de preşedinte-director general organizat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu un punctaj final de 90,15 puncte şi a fost numit la conducerea instituţiei printr-un ordin al preşedintelui C.N.A.S., din data de 8 februarie. "Pe perioada numirii în funcţia de preşedinte, va duce la îndeplinire mandatul încredinţat având drept scop organizarea, conducerea şi administrarea la nivel local a Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş precum şi gestionarea patrimoniului şi a mijloacelor materiale şi băneşti ale acesteia în condiţiile realizării unui management eficace şi de calitate, mandat exercitat în baza contractului de management", a anunţat prefectul judeţului Maramureş, Sorin Rednic.
De la eveniment nu au lipsit nici oamenii politici, majoritatea membri ai Partidului Social Democrat şi ai Partidului Naţional Liberal. "Încercăm de la venirea la putere a Uniunii Social Liberale să instaurăm încadrarea oamenilor în funcţii în baza unor concursuri. După foarte mulţi ani, cu numiri aleatorii, de rude, prieteni, de oameni de partid, iată că am găsit şi o componentă care să fie componenta valorii profesionale în baza unui examen, a unui concurs. Asta este noutatea pe care guvernarea U.S.L. o aduce", a precizat Mircea Ursache, preşedinte P.S.D. Maramureş. "Viorel Deghid este un caracter puternic şi cred că este omul nimerit la locul nimerit. Succes şi multă sănătate", i-a urat şi Radu Ştef, preşedinte P.N.L. Maramureş. "Cunoscându-l pe bunul prieten Viorel Deghid de mulţi ani, din administraţie, sunt convins că managementul acestei instituţii este pe mâini bune", a apreciat şi Emil Marinescu, vicepreşedinte C.J. Maramureş
Viorel Deghid a plecat din administraţia publică în 2005. Şi-a continuat activitatea în domeniul medical, iar astăzi a revenit la conducerea unei instituţii în cadrul căreia doreşte că aducă in plus în gestionarea fondurilor care vor fi alocate de la centru înspre serviciile de sănătate de care beneficiază locuitorii judeţului Maramureş. "Mi-a fost mai uşor acolo unde am fost, vă spun cu sinceritate. Ştiu ce chestiuni mă aşteaptă aici dar cred că împreună cu colegii vom reuşi să gestionăm mai bine fondurile care ne vor fi date, vom reuşi să asigurăm o selecţie corectă şi obiectivă a celor care prestează servicii de sănătate, a celor care trebuie să ofere medicamente, dipozitive medicale pentru locuitorii judeţului nostru. Cred că împreună cu colegii vom reuşi să facem aceste lucruri şi îmi doresc foarte mult", a susţinut Viorel Deghid, preşed.-dir. C.A.S. Maramureş
Viorel Deghid a mai ocupat funcţiile de subprefect şi prefect al judeţului Maramureş şi a fost singurul participant la concursul pentru şefia Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.

Lasa un raspuns